Romanian Orthodox Church Orlando Florida Sfintii Mihail si Gavril St Michael and Gabriel
Home > General News > Simbata Mortilor – Mosii de Iarna

Simbata Mortilor – Mosii de Iarna

Biserica Ortodoxa a consacrat pentru pomenirea generala a mortilor o zi liturgica pe saptamina, si anume simbata. De aceea in slujba Miezonopticii de simbata, din Ceaslov, figureaza cintari si rugaciuni speciale, in care ne rugam si mijlocim pentru morti, iar in Octoih, cintarile pentru simbata, de la toate cele opt glasuri, care se combina cu ale sfintilor din Mineie, sint in marea majoritate pomenirii mortilor. Doua dintre simbetele din cursul anului bisericesc sint consacrate in chip special, in toate Bisericile Ortodoxe, pomenirii generale a mortilor, prin cintari si rugaciuni inscrise in rinduiala de slujba din cartile liturgice Triod si Penticostar, si anume:
a) Simbata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne (a Inficosatei Judecati ) si
b) Simbata dinaintea Duminicii Pogoririi Duhului Sfint (Simbata Rusaliilor ).
Amindoua aceste zile poarta si denumirea de Mosii ( cea dintii: Mosii de Iarna, celalta Mosii de Vara), pentru ca in ele facem pomenire despre parintii, mosii si stramosii nostri cei din veac adormiti.
La Mosii de Iarna facem pomenirea mortilor, pentru ca in Duminica urmatoare Biserica a rinduit sa se faca pomenire de a doua venire a Domnului si de Infricosatoarea Judecata, care ii va urma si la care ne vom infatisa cu totii. De aceea, intrucit multi dintre dreptii Vechiului Testament care au inchis ochii fara sa vada pe Mintuitorul fagaduit si asteptat, iar multi dintre crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara mintuirii, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca Dumnezeu sa-i invredniceasca de milostivirea Sa, sa-i judece cu blindete si sa-i aseze in ceta dreptilor.
In acest an Mosii de Iarna sint simbata 6 februarie cind la Biserica noastra Mihail si Gavril din Orlando facem Sfinta Liturghie incepind cu ora 10:30, urmata la ora 12:30 de Slujba Parastasului cu pomenirea tuturor mortilor nostri.
In aceasta zi facem parastasul de la 40 de zile pentru doamna Aneta Popescu, ctitor al Sfintei noastre Biserici plecata dintre noi la Domnul in ziua de 7 ianuarie 2010 de Sfintul Ioan Botezatorul. De asemenea va face parastas in aceasta simbata familia Banica G. din Melbourne la sorocul de un an pentru domnul Pompilian Banica fost membru al Bisericii noastre.
Dumnezeu sa-i ierte!
Pr. Dan Ghica

Categories: General News Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.