Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi “Arătarea Domnului” sau “Epifania”.

Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?

Acest lucru îl arată, desluşit şi luminat, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicînd că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a născut, ci cînd S-a botezat. Iar cum că mulţi nu-L cunoşteau şi nu ştiau cine era, să ascultăm pe Botezătorul Ioan care spune: Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Dar pentru ce să ne mirăm că ceilalţi nu-L cunoşteau, cînd însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pînă în ziua aceea? Căci zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33).

Pentru că am arătat că Botezul Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului, este bine să ştim că două sînt arătările Domnului. Iată ce spune Sfîntul Ioan Gură de Aur în această privinţă: “Este necesar să arătăm dragostei voastre că nu este o singură Arătare a Domnului, ci sînt două arătări. Una este aceasta de acum care s-a împlinit la Botez, iar a doua este aceea care va să vină şi care se va face cu slavă mare la sfîrşitul lumii”. Astăzi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amîndouă arătările Domnului, în Epistola către Tit.

Despre arătarea cea de acum, spune: Harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţîndu-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Aşteptînd fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta şi proorocul Ioil spune că soarele se va preface în întuneric şi luna în sînge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată (Ioil 3, 4).

Astăzi, cînd prăznuim Botezul Domnului, se cuvine să arătăm cîte sînt botezurile care au închipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi. După mărturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sînt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieşire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit “tăierea împrejur”. (Facere 17, 10-14).

Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv şi conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Iată ce spune Sfîntul Ioan Botezătorul: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc(Matei 3, 11; Luca 3, 16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu că avea nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea mea şi ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormînteze pe Adam cel vechi în apă şi să-l sfinţească pe botezător. Ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm.

Al cincilea botez este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi:Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pînă acum. El se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mîntuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvîrşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mîntui. Se zice că Hristos botează “cu foc”, pentru că a revărsat Duhul Sfînt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), după cum spune Însuşi Domnul:Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5).

Al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfînta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele. Al şaptelea şi cel mai desăvîrşit este botezul prin sînge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se mai pîngăreşte a doua oară cu întinăciunea păcatului şi singur le poate înlocui pe toate celelalte.

Al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească. Acest botez nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).

După ce am arătat cele opt feluri de botezuri, este bine să vorbim mai pe larg despre importanţa botezului creştin ortodox.

Cel mai desăvîrşit botez care curăţă păcatele noastre, este Botezul creştin, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere. După învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate să intre în Împărăţia cerurilor (Ioan 3, 5). Să dăm cîteva explicaţii despre Taina Sfîntului Botez pe înţelesul tuturor.

Cine poate boteza? Dreptul de a boteza îl au numai episcopii şi preoţii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul să nu moară nebotezat, poate boteza şi un diacon, un călugăr simplu, un mirean – bărbat sau femeie – şi chiar părinţii copilului. Cum se săvîrşeşte botezul de către mireni cînd copilul este în primejdie de moarte? Afundînd pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfîntă a Botezului: “Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfîntului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfîntului Nichifor). Dacă cel botezat rămîne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului după rînduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte; adică îl unge cu Sfîntul Mir, citind rînduiala pînă la capăt (Liturgica, Bucureşti, 1877, p.183).

Botezul se săvîrşeşte în pridvorul sau în pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvîrşirea Botezului atît în case, cît şi în paraclisele din casele particulare (Can. 31 şi 59 Sinod.VI ec.). Numai în cazuri foarte rare şi de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boală, pericol de moarte pentru prunc etc. se îngăduie săvîrşirea Botezului în case. Cît despre timpul cînd se săvîrşeşte Botezul, pentru prunci nu există zile sau ceasuri hotărîte ca nu cumva să moară nebotezaţi. Dacă pruncul moare nebotezat, părinţii lui sau preotul, din cauza căruia a murit neunit cu Hristos, săvîrşeşte un păcat de moarte. Pentru cei morţi nebotezaţi, Biserica nu mai poate face nimic, rămînînd toate la mila lui Dumnezeu. Dacă pruncul este firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă pruncul este sănătos, Botezul se face de obicei la opt zile de la naştere, în orice zi de sărbătoare, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.

Cei ce vin sau sînt aduşi la botez trebuie să aibă naşi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, dacă este matur, şi este dator să aibă naşi ortodocşi. Naşii sînt persoanele în vîrstă care însoţesc pe prunc la botez, răspunzînd şi făcînd cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sînt părinţii sufleteşti ai pruncului, care îl nasc duhovniceşte pentru o viaţă nouă în Duhul Sfînt, aşa cum părinţii l-au născut pentru o viaţă trupească. Naşii sînt totodată garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru finul ce se botează, că va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie creştin ortodox, să fie evlavios, iubitor de biserică, bun cunoscător al credinţei, în vîrstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului şi la vremea cuvenită să-l înveţe rugăciuni, Crezul şi principalele învăţături de credinţă creştină ortodoxă. Să fie îndrumător în cele sufleteşti şi un exemplu viu, sîrguindu-se să facă din el un vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rîndul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-l respecte la fel ca pe părinţii săi după trup.

Cei care iau parte cu atenţie la săvîrşirea Botezului, trebuie să ştie că înainte de Botez se împlineşte rînduiala facerii catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rînduială se face în pridvor, în faţa uşilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu este mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului, ale cărui uşi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeşte uşa Tainelor. Slujba catehumenului are trei părţi: exorcismele, lepădările şi unirea cu Hristos.

Exorcismele sînt trei rugăciuni prin care preotul roagă pe Dumnezeu să izgonească de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului. Lepădările şi unirea cu Hristos sînt formate din întreita lepădare a catehumenului sau a naşului – în numele catehumenului – “de satana şi de toate lucrurile lui”, urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos. În timpul lepădărilor, catehumenul stă întors cu faţa spre apus, suflînd şi scuipînd într-acolo de trei ori, deoarece apusul închipuieşte locul de unde vine întunericul şi locul celui rău, a Satanei, care este numit şi “stăpînitorul întunericului” (Efeseni 6, 12), urmînd astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipă pe diavolul în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de toate lucrurile lui, adică de păcat. Iar cînd catehumenul împreună cu naşul mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre răsărit, căci într-acolo era sădit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului. Unirea cu Hristos se face prin credinţă. Iar dovada este mărturisirea credinţei creştine prin rostirea de trei ori a Crezului de către catehumen, dacă este mare, sau de naş, în numele pruncului, şi nu de altcineva.

Prin exorcismele şi lepădările ce se fac la Botez, nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cel venit să se boteze ca stăpînit cu adevărat de diavol, cum sînt cei îndrăciţi sau cei munciţi de duhuri rele. Ele vor să spună numai că cel ce nu are încă pe Hristos, se află în robia păcatului şi deci în puterea diavolului care stăpîneşte pe cei robiţi de păcat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecîndu-l sub puterea lui Hristos, Stăpînul nostru cel adevărat şi bun.

Iată şi părţile cele mai de seamă ale Botezului. Prima parte este sfinţirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mîini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvîntat înainte de preot prin rugăciuni deosebite şi din el se pune şi în cristelniţă, de trei ori, cruciş. Ungerea aceasta însemnează mai multe lucruri în sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semn al milei şi al bunătăţilor dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit de noianul păcatelor. Acest untdelemn sfinţit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea Veche arhiereii, împăraţii şi proorocii şi cu care a fost uns Însuşi Mîntuitorul numit “Unsul Domnului” (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La această ungere ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de creştin vine de la cuvîntul grecesc “Hristos”, care înseamnă “Uns”. Ungerea de la Botez mai închipuieşte şi aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

A treia parte a Botezului este însăşi săvîrşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului în apă sfinţită, în numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul în mîini şi, ţinîndu-l drept, caută spre răsărit şi îl afundă de trei ori, zicînd la prima afundare: “Botează-se robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin”; la a doua afundare: “şi al Fiului, Amin”, iar la a treia afundare: “şi al Sfîntului Duh, Amin”.

Această întreită afundare arată, pe de o parte, că temeiul credinţei noastre este Sfînta Treime, iar pe de altă parte, închipuieşte cele trei zile petrecute de Domnul în mormînt (Matei 12, 40). Prin afundarea în apă se închipuieşte totodată moartea noastră pentru viaţa în păcate de pînă aici şi îngroparea noastră cu Hristos. Iar ieşirea din apă închipuieşte învierea noastră împreună cu Hristos, pentru viaţa cea nouă întru El.

Prin Botez, spălîndu-ne păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii şi intrăm într-o viaţă nouă. Îndată după Botez cel botezat mai primeşte încă două Sfinte Taine. Adică ungerea cu Sfîntul Mir, prin care pruncul se miruieşte pe toate părţile trupului, cînd preotul rosteşte cuvintele: “Pecetea harului Duhului Sfînt”, şi apoi Sfînta Împărtăşanie. Prin ungere noul botezat primeşte pecetea şi darul Duhului Sfînt, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfînta Împărtăşanie se uneşte cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

Astfel, sîntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelniţa şi apa botezului sînt pentru noi mormînt şi maică duhovnicească, născîndu-ne pentru Hristos şi ţinînd astfel locul pîntecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a născut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; şi Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 326-331).

Am vorbit cîteva cuvinte despre Botezul lui Hristos şi despre Taina Sfîntului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii şi fii ai lui Dumnezeu după har.

Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi. Căci astăzi pentru prima dată ni se arată la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se botează în Iordan de la Ioan; Tatăl grăieşte din ceruri, zicînd: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit, iar Duhul Sfînt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astăzi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astăzi cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astăzi Stăpînul Se smereşte şi cere să fie botezat de slugă. Astăzi Cel fără de păcat primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, ca să ne înveţe pe noi taina pocăinţei, a mărturisirii şi a spălării păcatelor prin căinţă şi lacrimi.

Astăzi se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pămîntului. Astăzi se sfinţeşte aghiasma mare prin semnul Crucii şi prin pogorîrea darului Sfîntului Duh. Deci să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfînta aghiasmă în casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţii, se sfinţesc casele şi fîntînile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfînt.

Astăzi Hristos, Mîntuitorul nostru iese în public la vîrsta de 30 de ani. Se arată lumii, se pregăteşte să vestească pe pămînt Evanghelia mîntuirii şi vine să caute şi să mîntuiască sufletele noastre. Să coborîm şi noi astăzi la Iordan, adică să venim la biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfînt împreună cu toţi sfinţii.

Să ieşim întru întîmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfînt.

Deci, închinîndu-ne cu credinţă şi evlavie Preasfintei Treimi, să cîntăm împreună cu Biserica această sfîntă cîntare: În Iordan botezîndu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvîntului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire Ţie! Amin.

Familia Parintelui Florin Mihalache, va ureaza Sarbatori Fericite  Romanilor din Florida si tuturor Romanilor de pretutindeni.

LA MULTI SANATOSI SI FERICITI ANI! ( 2011-2012)

Biserica Orthodoxa Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil din Orlando- Florida, va ureaza “SARBATORI FERICITE”.

Va asteptam cu bucurie la Sfanta Liturghie din Ziua Cea Mare a Sfantului Craciun (25 Decembrie 2011 0ra 10:30AM).

LUMINA LUMINILOR ,NASTEREA ROMANILOR.

COLINDA SA VA UNEASCA , CASA SA V-O IMBOGATEASCA

SUFLETUL SA VI-L HRANESCA , VIATA SA V-O MANTUIASCA.

POST USOR SPRE MANTUIRE , CRACIUNUL CU BUCURIE.

De ceva vreme încoace am unele ispite pe care nu le-am avut niciodată. Sunt om păcătos și cu multe slăbiciuni și poate pentru unii ceea ce mie mi se pare ispită mare, pentru ei este un obstacol foarte mic. Când am intrat în Biserică și am început să fiu un creștin nu doar cu numele, un om conștient că mântuirea și îndumnezeirea este totul, învățam totul din cărți.

Din cărți Biserica este așa frumoasă, viața creștină este așa de minunată și de dorit încât îți vine să lepezi lumea pe loc și să te duci la mănăstire. Bunul Dumnezeu mi-a arătat că viața nu e doar ca în cărți, că este mult mai complexă și mai dură. Mi-a arătat asta treptat, puțin câte puțin,  ca să nu mă sperii de tot răul deodată. Am 28 de ani și încep să percep din ce în ce mai multe lucruri și din păcate observ că e mult rău în inimile și în faptele noastre.

Până acum, pentru mine ispitele puteau fi trecute destul de ușor cu rugăciunea, cu liniște, cu spovedanie, cu citirea Sfintei Scripturi și a cărților duhovnicești, cu post și mătănii. Lupta cu păcatul, așa cum o percepeam până acum era una destul de simplă și ușor de înfăptuit. Astăzi, îmi dau seama că ispitele pe care le am mă pot arunca în deznădejde, în necredință, în răcirea credinței, ba mai mult mă pot arunca în plăcerile lumii doar ca să primesc mângâiere în strâmtorările care mă împresoară.

Cu puțin timp în urmă am avut momente de disperare interioară în care țipam la Dumnezeu și strigam din răsputeri în mine, ca să nu mă audă nimeni. Țipam efectiv la rugăciune și așteptam răspuns de la Dumnezeu, așteptam o soluție pentru ispitele în care mă aflam.

Am încercat mai multe soluții dar nimic nu a mers. Toate sfaturile din lume în acele momente nu valorau pentru mine doi bani, pentru că atunci nu aveam nevoie de sfat ci de ajutor efectiv, ca un om ce se află într-o groapă mare și nu se mai poate ridica singur. Disperat, l-am sunat pe părintele duhovnic și i-am spus că vin să mă spovedesc iar părintele m-a primit cu drag. Am discutat mult, m-a sfătuit cu multă blândețe și la sfârșit mi-a dat dezlegare de păcatele pe care le-am făcut și în plus de asta binecuvântare să mă pot împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

După ce am primit Sfânta Împărtășanie duminică, lucrurile s-au schimbat radical. Chinul și lupta mea interioară dispăruseră iar ispitele nu mai aveau putere asupra mea, nu mă mai clinteau ca înainte. Era mult mai ușor, rezistam mult mai bine. După ce L-am primit pe Hristos în inima mea am simțit libertatea aceea de care aveam nevoie, și puterea aceea pe care sfaturile nu mi-o puteau da.

Au început să treacă zilele și ușor ușor, lăsând garda jos, ispitele au început din nou să aibă efect asupra mea. Iar mă tulburau, iar începeam să fiu frustrat, iar țipam în gura mare în mine… aceleași efecte.

Dar într-o zi mă întâlnesc cu un domn, care are în jur de 35-40 de ani, cu care mă înțeleg foarte bine și ne cunoaștem de câțiva ani. Este teolog, ba chiar și profesor iad din dialogul purtat am realzat că a trecut și el prin ceea ce trec eu, doar că el părea foarte fericit, văzând viața mult mai frumos. M-a bucurat discuția cu el. În postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel veneam zilnc la biserică pentru că se făcea liturghie în fieacare zi și îl vedeam că se împărtășește foarte des.

Acum când încep să mă chinuie aceleași ispite mi-e gândul iar la spovedanie și la primirea Sfintei Euharistii, pentru că sunt singurele care m-au vindecat.

De fapt dacă stau bine și mă gândesc, zilele acestea am învățat practic ceea ce în teorie știam de mult: doar Trupul și Sângele lui Hristos, doar prezența Lui reală în inima mea mă poate vindeca de păcatul care mă chinuie. Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg, sunt unele porunci care astăzi mi se par greu de pus în practică, ba chiar imposibil. Teoria nu mi-a ajutat la nimic în acele momente, ba m-a făcut și mai mult să spun, în mod greșit în inima mea: că uneori credința asta e absurdă.

Astăzi fac legătură cu ceea ce spun Sfinții Părinți, că omul ajunge la măsura desăvârșirii doar în unire permanentă cu Hristos. Tot ei spun că omul nu se poate vindeca singur, oricât de mult s-ar strădui. Omul nu se poate auto-disciplina singur, chiar dacă încearcă să faca asta urmărind poruncile Sfintei Evanghelii. Omul nu poate scăpa de păcat fără Hristos. Dar Sfinții Părinți când spun asta nu se gândesc doar la o apropiere de Mântuitorul Hristos prin rugăciune, ci la una mult mai adâncă: împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui.

Dragilor, astăzi am realizat că doar mărturisindu-mi păcatele mai des și împărtășindu-mă mai des voi putea scăpa de ispitele care îmi fac viața un calvar. Scăderea în credință pe care o simt îi afectează și pe cei din jur, și acesta e un lucru care mă doare. Când Hristos e în mine totul pare mult mai ușor, iar poruncile acelea grele sunt floare la ureche de îndeplinit, pentru că eu aproape că nu fac mare lucru, ci Dumnezeu Cel care este în mine face totul, așa cum spune Pavel: “Nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în Mine.”

Când Mântuitorul Hristos spune: “De nu veți mânca trupul Meu și nu veți bea Sângele Meu nu veți intra în împărăția cerurilor” la asta se referă. Echivalentul acestei afirmații nu este: “dacă nu-ți cumperi bilet nu intri la spectacol” ci e ca și cum ar spune: “Fără Mine nu puteți face nimic, fără prezența Mea reală în voi nu veți scăpa de păcat, și pentru că nimic necurat nu va intra în împărăția cerurilor, veți rămâne pe afară.”

Cu cât ne maturizăm mai mult cu atât problemele sunt din ce în ce mai apăsătoare, mai importante, și cer o responsabilitate mult mai mare. Necazurile și ispitele cresc și din acest motiv avem nevoie și de un ajutor mult mai puternic.

Ca să te împărtășești trebuie să postești cel puțin trei zile înainte și din acest motiv cei mai mulți ne împărătășim în cele 4 mari posturi de peste an, pentru că în restul timpului ne e mai greu să postim, când toată lumea mănâncă de dulce. Din perspectiva aceasta, acum îmi dau seama că postul nu este doar o perioadă în care ne înfrânăm de la mâncare și de la poftele trupești ci este o perioadă în care te poți împărtăși mai des cu Trupul și Sângele Domnului.

Aș vrea să rețineți acest lucru, care pentru mine este fascinant: veți reuși să vă schimbați doar primindu-L pe Hristos în mod real în voi. Nu este de ajuns să participi la Sfânta Liturghie, nu este de ajuns să stai la Sfântul Maslu, sau să te închini la Sfintele Moaște, sau se te rogi zilnic, ci trebuie să ne împărtășim cât mai des cu Trupul și Sângele Domnului. Dar asta doar după mărturisirea păcatelor și primirerea binecuvântării de la părintele duhovnic, nu de capul nostru. Toată frumusețea trăirii ortodoxe în asta constă.

Dezamăgirile în credință vin tocmai din încercările noastre nereușite de a lupta cu răul din noi și din societate lui doar cu propriile puteri. Un creștin fără Hristos în el, e ca o floarea neudată la timp cu apă, care se usucă ușor ușor și apoi cade.

Nu uitați, scopul Sfintei Liturghii nu este doar simplul act de prezență ci este în mod covârșitor: Primirea Trupului și Sângelui lui Hristos.

Știți cum văd eu lucrurile acum: e ca și cum m-aș urca într-o mașină de rally și urmează să străbat un traseu montan foarte greu, cu multe zone dificile și la o viteză foarte mare, iar copilotul meu ar fi chiar campionul mondial. La fel este și în viață, mașina e trupul meu, șoferul sunt eu, copilotul este Hristos iar circuitul foarte dificil ce stă înainte este viața. Cu Hristos lângă mine, de fapt în mine, voi vedea viața altfel, abordând fiecare zona a circuitului diferit de cum aș fi făcut-o singur.

Vrem să înțelegem Crăciunul așa în toate frumusețea lui: taina marii sărbători a Nașterea lui Hristos; vom putea face asta doar primindu-L în noi în mod real.

La final vreau să reținem un lucru: Orice aspect al credinței noastre se poate trăi și înțelege doar prin voia Tatălui, în Duhul Sfânt și prin Hristos care vine în mod real în noi cu Trupul și Sângele Lui.

Creștinul care se împărtășește rar acumulează în inima lui frustrare după frustrare și rău după rău, sfârșind până la urmă să se depărteze definitiv de Dumnezeu și oameni. Cineva spunea, că pe preoții slujirea la Sfântul Altar ori îi arde ori în înalță către Hristos. Nu e cale de mijloc! La fel și cu viața creștinului, ori ajungem să ne împărtășim din ce în ce mai des cu Hristos, simțind o dezpătimire și bucurie din ce în ce mai mare, ori dimpotrivă ne izolăm și cădem în păcate din ce în ce mai mari.

Sursa(Daniel).

Asta e esenta credintei noastre. De aceea sfintii spun ca Ortodoxia nu e filozofie, nu este un sistem de gandire ci este comuniune reala cu Dumnezeu, intalnire reala cu el in noi.